Dumnezeu este divinitatea suprema in cadrul a celor trei religii monoteiste avraamice: iudaism, crestinism si islam. Intreaga credinta a religiilor este construita in jurul divinitatii supreme, creatorul tuturor lucrurilor. Desi au elemente si parcursuri diferite, religiile monoteiste se raporteaza toate la o singura fiinta divina.
Omul si divinitatea
Pentru ca omul este construit astfel incat sa cunoasca lumea prin acces direct la ea si la elementele ei, el are o nevoie imperioasa de a-si reprezenta mental acele lucruri pe care nu le poate vedea. Credinta joaca un rol esential in viata si modeleaza societatea. Insa credinta cere de la oameni un lucru extrem de greu: sa creada fara sa poata vedea. De aceea, pentru a putea impaca latura spirituala, cu cea profana, umana, omul si L-a inchipuit pe Dumnezeu. Daca luam Biblia drept reper, este lesne de inteles ca acest lucru nu a necesitat un efort mare de imaginatie, caci Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa.
Batranul cu barba alba
Atunci cand te intrebi "cum arata Dumnezeu", inevitabil ti se infatiseaza imaginea unui batran cu barba alba si lunga, imbracat in straie albe, tinand un toiag. De unde vine, insa, aceasta reprezentare?
Conform Scripturii, pe Dumnezeu nu L-a vazut nimeni. In Vechiul Testament profetul Ilie a cerut sa vada fata lui Dumnezeu, dar Acesta i-a raspuns ca nimeni nu are cum sa ii vada fata, apoi sa mai traiasca. Acest lucru vorbeste atat despre puterea Divinitatii, dar si despre fragilitatea si limitarea umana. Omul, desi este creatia Lui Dumnezeu, nu-L poate cuprinde pe acesta cu mintea, ci doar cu sufletul.
In Ezechiel 1.26-28 aflam cum arata Dumnezeu: „Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatra de safir, in chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care sedea pe el. Am mai vazut iarasi o lucire de arama lustruita, ca niste foc, inauntrul caruia era omul acesta si care stralucea de jur imprejur; de la chipul rarunchilor lui pana sus si de la chipul rarunchilor lui pana jos, am vazut ca un fel de foc si, de jur imprejur, era inconjurat cu o lumina stralucitoare. Ca infatisarea curcubeului, care sta in nor intr-o zi de ploaie, asa era si infatisarea acestei lumini stralucitoare, care-l inconjura.” Apocalipsa 1.14-16 „Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri si fata Lui era ca soarele cand straluceste in toata puterea lui.”
In mostenirea sfintilor si a profetilor, sub forma de texte sfinte nu gasim decat indicii despre cum arata Dumnezeu. Scrierile il descriu metaforic, simbolic. Singura caracteristica recognoscibila si inteligibila este cea legata de etatea Lui. El are parul alb, precum batranii.
Complexitatea Lui depaseste limitele omului care nu poate sti cum arata Dumnezeu. El este descris ca intruchipand elementele datatoare de viata: foc, lumina, apa. Astfel, putem intelege ca Dumnezeu se afla in toate lucrurile din jurul nostru: Dumnezeu e curcubeu, lumina soarelui, zapada, stelele de pe cer, apa din oceane. Dar Dumnezeu este si om, un batran ce se sprijina intr-un toiag. Iar accesul la El se face nemijlocit, prin rugaciune. Rugaciunea este scrisa de om, care a auzit soapta lui Dumnezeu.
Ne nastem cu ideea de Dumnezeu?
Biserica si slujitorii ei sunt mesagerii Divinitatii. Institutia bisericii, prin intermediul preotilor, a contribuit la perpetuarea ideii de Dumnezeu. Intr-o interpretare profana se poate afirma ca imaginarul colectiv asociaza aspectul general al preotilor, cu barba alba si lunga, sprijiniti in toiag, cu imaginea lui Dumnezeu. Batranetea inseamna intelepciune, iar Dumnezeu isi apara creatia cu toiagul in mana asa cum face pastorul cu turma sa.
Insa, credinta, ideea de Dumnezeu si reprezentarea Sa trebuie sa aiba o origine. Dincolo de Biblie, natura umana este vesnic in cautarea sensului. Omul se naste cu dorinta de a cunoaste si se naste cu capacitatea de a iubi, dar si cu ideea unei fiinte superioare, unei forte responsabile cu destinul. Caci viata este prea pretioasa pentru a fi fara sens.
Cum arata Dumnezeu? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, este suficient sa te uiti in interiorul tau. Dumnezeu este iubire, este ajutorul acordat celorlalti, este nasterea unui copil si moartea unui batran. Inceputul si sfarsitul contin cel mai important lucru: viata omului. Dumnezeu este trecator, dar si etern. Oamenii au in ei aceasta natura duala, a aspiratiei catre nemurire, catre cunoastere, dar si efemeritatea ce se manifesta in aspecte negative ale firii umane.
Pentru a intelege cum arata Dumnezeu, trebuie sa privesti lumea atent. Iti vei da seama ca L-ai vazut dintotdeauna, de cand ai tras prima gura de aer. El este pretutindeni si este, mai ales, in tine!